17 aprilie 2017

O firmă din Botoșani reușește imposibilul: face cremwurști doar din carne, fără E-uri

În județul Botoșani încă se produce, chiar la scară industrială, mâncare sănătoasă și unii dintre noi continuă să alerge după ambalaj și mai puțin după conținut.





Pe lângă fabricile de lactate, unde intră în continuare cisterna cu lapte și nu tirul cu prafuri, avem și fabrici de procesare a cărnii care folosesc, detaliu inedit pentru 2016, doar carne.

Impex Dona SRL Baisa este cea mai veche unitate de procesare a cărnii din Botoșani, la nivel industrial, și a reușit să se mențină pe piață prin produsele sale încă din 1994.

Compania botoșăneană a scos pe piață un sortiment de cremwurști preparați doar din carne și condimente naturale.

Preparați cu gândul la o nepoată bolnavă

Grija pentru copii îi face pe adulţi să lucreze cu grijă pentru aceştia, pentru viitorul lor, să creeze şi să producă doar cu gândul la binele celor mici.

Cristina Breșug, managerul Impex Dona, a declarat că pentru cremwurștii Stejarul folosește 80% carne de vită, 20% carne de porc.

„Folosim doar carne de vită, carne de porc, sare, piper, nucşoară şi coriandru. Se poate face orice analiză la orice laborator şi se va constata că acestea sunt singurele ingrediente folosite. Pentru cremwurştii Stejarul nu au chimicale, nu au celebrele E-uri pentru că m-am gândit la o nepoţică bolnavă şi care nu ar fi putut mânca produse cu adaosuri chimicale. Am vrut ceva cu adevărat natural şi la un preţ corect pentru ca şi copiii să poată mânca delicioşii cremwurşti fără niciun risc”, a declarat Cristina Breşug.

Cremwurştii Stejarul sunt fierţi şi afumaţi, compoziţia fiind introdusă în membrană naturală.

Grija pentru copii este cea mai importantă pentru părinţi şi Cristina Breşug spune că tot ce se produce la Impex Dona la Stejarul este consumat de familia sa.

„Preparatele produse în fabrica mea sunt mâncate şi la mine acasă pentru că noi folosim carne, afumăm cu fum, producem totul ca pentru noi, ca pentru familia mea”, a completat Breşug.

Impex Dona deţine două magazine, unul în Piaţa Central, în hala de preparate, şi unul pe strada Primăverii.



Reprezentanții firmei pot fi contactați prin e-mail la adresa impexdona@yahoo.com.


Sursa: banulbotosanean.ro

loading...
Site-ul www.sanatoszidezi.ro conține informații care au caracter pur informativ și nu înlocuiesc sub nicio formă consultul medical sau diagnosticul de specialitate.
Consultarea medicului este singurul mod prin care afecțiunile de care suferiți pot fi tratate.

Urmăriți-ne prin Email

Articole recente

recentposts

Articole aleatorii

randomposts