25 aprilie 2017

7 remedii eficiente cu CEAPĂ ROŞIE, pe care trebuie să le ȋncercați. Iată ce poți să tratezi cu ea!

Ceapa, cea mai populară legumă din bucătăria românească, are şi numeroase virtuţi terapeutice. În spitalele universitare din Japonia, din Iran sau din Rusia, în laboratoarele unor facultăţi de medicină şi farmacie din Italia, din Israel, din India sau din Franţa, ceapa se află în topul celor mai cercetate legume, datorită potenţialului său vindecător uluitor.






Ceapa roşie – proprietăţi 


Ceapa roşie este mai dulce decât cea albă, mai puţin usturătoare şi conţine de două ori mai mulţi antioxidanţi – flavonide şi polifenoli, care previn degradarea celulară, combat formarea tumorilor şi reduc dramatic procesele inflamatorii. 

Această legumă îndrăgită mai conţine sulfide (care îi conferă gustul specific), care odată ingerate, produc în organism cisteine, nişte substanţe cu rol important în slăbire şi detoxifiere. Aceşti compuşi de sulf au o mare capacitate de a fluidifica sângele, prevenind formarea trombilor şi, în plus, reduc nivelul colesterolului ‘’rău’’ şi a trigliceridelor. 

Sursă fantastică de crom, ceapa roşie scade nivelul zaharurilor din sânge şi sporeşte sensibilitatea la insulină, prevenind, astfel, instalarea bolilor cardiovasculare şi a diabetului. 

Printre cele mai eficiente tratamente naturiste cu ceapă roşie sunt incluse: 


1. Gută, reumatism 

Consumul zilnic de ceapă roşie, crudă, este recomandat bolnavilor de gută, reumatism şi de azotemie – exces de uree sau de acid uric în sânge. Ceapa este un foarte bun diuretic, favorizând eliminarea unei cantităţi importante de sodiu din organism. 

O ceapă mare, de minimum 80 de grame, se curăţă de coajă, se spală şi se toacă mărunt. Peste ea se adaugă suc de lămâie şi pătrunjel tocat mărunt după gust. 

Se consumă, zilnic, câte 150 gr. de salată de ceapă crudă, timp de 21 de zile. 

2. Calculi biliari 

Ceapa roşie previne formarea unor noi calculi biliari, eliminându-i însă şi pe cei deja existenţi, în special pe cei de dimensiuni mai mici. 

Se iau 2 cepe mari, se taie mărunt şi se pun la macerat într-o cană de ulei virgin de măsline (dacă nu vă permiteţi, este bun şi cel de floarea-soarelui), timp de 6 zile. După această perioadă, maceratul se filtrează prin tifon şi se păstrează într-un borcan închis ermetic.  

Se administrează 2-3 linguriţe de ulei, zilnic, timp de 14 zile. După o pauză de 7 zile, cura se poate relua. 

3. Bronşită 

Siropul de ceapă roşie este un elixir îndeosebi în tratamentul bronşitei infecţioase, al celei tabagice şi al celei alergice.
Ceapa roşie curăţată se dă prin răzătoarea fină, apoi se stoarce prin tifon. Se amestecă foarte bine 10 linguri de suc de ceapă cu 20 de linguri de miere de salcâm, iar conţinutul se pune într-un borcan, la păstrare.  

Se iau câte 2-3 linguriţe de sirop, dimineaţa, la prânz şi seara, în cure de câte 2-3 săptămâni.

4. Tuse 

Deşi este foarte puţin plăcut la gust, decoctul de ceapă roşie are efecte aproape miraculoase de oprire a acceselor de tuse persistentă, convulsivă. Remediul elimină secreţiile de pe arborele bronşic, refăcând distruse de infecţia respiratorie. 

Două cepe roşii, cu tot cu coajă, se fierb la foc mic, timp de cinci minute, într-o cană de apă, după care se lasă să se răcească vreme de 10 minute, acoperind vasul. Se strecoară şi se îndulceşte cu miere. 

Se consumă 2-3 căni pe zi, cât mai cald posibil, până la vindecare. 

5. Gripă 

Se iau 2 cepe, se taie în felii subţiri şi se lasă la macerat într-un litru de apă. Se strecoară.  

Se consumă un pahar de macerat între mese şi un alt pahar seara la culcare, timp de aproximativ 15 zile. 

6. Paraziţi intestinali 

O ceapă mare, tăiată felii, se lasă la macerat într-un litru de vin alb, natural, timp de 6 zile. Se filtrează. 

Se consumă câte 1 pahar, în fiecare dimineaţă, timp de 1 săptămână. Se reia timp de 2-3 luni, repetându-se. 

7. Kilograme în plus 

Ciorba cu ceapă este recomandată în special celor care doresc să slăbească, fiind un remediu foarte sigur. 

Se iau 4-6 cepe, se taie mărunt, se fierb împreună îndelung cu puţină varză tăiată mărunt şi rădăcină de pătrunjel.  

Se consumă 250 ml. de ciorbă, zilnic, până la obţinerea rezulatelor dorite. 

Precauţii


Ceapa va fi consumată cu prudenţă de către bolnavii de gastrită, de colită de fermentaţie şi de cei cu colonul iritabil. Pentru corectarea mirosului respiraţiei, este bine ca după administrarea cepei să se consume o portocală acrişoară, şi să se mestece, după aceea, îndelung, coaja puternic parfumată (bine spălată) a acesteia.

Sursa: topremediinaturiste.ro
loading...
Site-ul www.sanatoszidezi.ro conține informații care au caracter pur informativ și nu înlocuiesc sub nicio formă consultul medical sau diagnosticul de specialitate.
Consultarea medicului este singurul mod prin care afecțiunile de care suferiți pot fi tratate.

Urmăriți-ne prin Email

Articole recente

recentposts

Articole aleatorii

randomposts