14 aprilie 2017

5 leacuri naturale pentru VERTIJ care se pot prepara și administra acasă

Între cele mai frecvente cauze ale vertijului se numără bolile și afecțiunile organelor care contribuie la menținerea echilibrului (urechea internă, creierul, conexiunile nervoase dintre cerebel și trunchiul cerebral), sensibilitatea urechii interne la mișcare, boala Meniere, inflamarea urechii interne, consumul excesiv de alcool, sedativele, direticele, medicamentele folosite la chimioterapie, neurinomul acustic, epilepsia, scleroza multiplă, unele migrene, unele leziuni ale gâtului, tumori ale trunchiului cerebral.







Printre remediile ușor accesibile, care se pot prepara și administra acasă, se numără:

- într-o cană cu apă se amestecă puțină sare, piper negru, 3 lingurițe de suc de lămâie, și se bea de 3 ori pe zi, timp de 15 zile;

- intern, se ia un amestec preparat dintr-o picătură de ulei de cimbru, busuioc și rozmarin și 30 de picături de tinctură de propolis;

- se aplică câteva picături din sucuri proaspat stoarse de usturoi sau busuioc, în ureche sau 1-2 picături de tinctură de propolis;

- se pun la înmuiat în apă un pumn cu migdale și semințe de dovleac decojite și 3 linguri cu boabe de grâu și se lasă peste noapte, iar dimineața se omogenizează cu ajutorul unui blender, după care se 
adaugă 2 lingurițe cu ghee (unt clarifiat) și lapte și se încălzește; 

- sublingual se administrează un vârf de linguriță cu ghimbir.

Printre cele mai frecvente simptome ale vertijului se numără:


- senzația de mișcare și dezorientare

- senzația de greață

- vărsăturile

- transpirația

- mișcarea oculară anormală

- tulburări de vedere

- durere de cap

- slăbiciune

- dificultăți în mișcare

- mișcări necoordonate

- pierderea auzului

- vorbire incoerentă.

Sursa: doxologia.ro
loading...
Site-ul www.sanatoszidezi.ro conține informații care au caracter pur informativ și nu înlocuiesc sub nicio formă consultul medical sau diagnosticul de specialitate.
Consultarea medicului este singurul mod prin care afecțiunile de care suferiți pot fi tratate.

Urmăriți-ne prin Email

Articole recente

recentposts

Articole aleatorii

randomposts