10 martie 2017

Roşii sănătoase fără pesticide. O sârmă sau o monedă de cupru pot face minuni

Rosiile sunt printre cele mai cautate produse de primavara pana toamna, iar pe tarabele din piata vor avea succes cele care arata bine, sunt zemoase si gustoase si crescute cat mai natural. 







Este cu siguranta o provocare chiar si pentru cei mai iscusiti gradinari. Iata o solutie ingenioasa pentru a obtine rosii sanatoase fara pesticide.

Pentru a nu mai fi necesara stropirea rosiilor cu pesticide, exista o alternativa interesanta si foarte usor de pus in practica, folosind cel mai important element din solutiile fitosanitare – cuprul.


Rosii sanatoase fara pesticide. Firul de cupru


Solutia consta in perforarea tulpinei tomatei cu un fir de cupru sau cu o moneda din acest metal. Operatiunea se poate face insa doar când planta a ajuns la adolescenta (20 – 25 cm).

Firul de cupru poate fi luat de la vechile cabluri telefonice sau din alte surse in functie de optiunile fiecarui gradinar. Se desface sarma din invelisul sau, se freaca bine cu glaspapir, ca sa fie indepartat stratul protector, dupa care este sectionat in cate bucati este nevoie.

Asadar, cu putin inainte de transplantarea rosiilor la locul definitiv (sau dupa ce au atins o inaltime de 20 – 30 cm), pregatim atatea bucatele de sarma cate plante avem. Acestea trebuie sa fie lungi de 3 – 4 cm si cam cat un ac de cusut mai grosut.

Firul il trecem, transversal, prin tulpina plantei la o inaltime de cel mult 3 cm (dupa unii chiar si 5 cm) de la baza, putin mai jos de prima frunza complet formata. “Mustatile” ramase se dau in jos, spre radacina, de-a lungul tulpinii, si nu imprejurul ei.

Ranile se refac repede de aceea aceasta metoda este recomandata in detrimentul celei cu moneda de cupru are provoaca o rana mai mare.


Rosii sanatoase fara pesticide. Efectele cuprului


Cel mai des, pentru combaterea daunatorilor rosiile sunt tratate cu zeama bordeleza (sulfat de cupru cu lapte de var).

Sectionand tulpina rosiei cu un fir de cupru, seva plantei, care ajunge la frunze dinspre radacini, prin tulpina, intalneste in drumul ei metalul. Astfel, molecule de cupru ajung in sistemul circulator al tomatei si lupta alaturi de celulele acesteia impotriva ciupercilor si a altor daunatori.


Rosii sanatoase fara pesticide. Trucuri complementare


In plus, pot fi semanate pe brazda de rosii mustar alb sau craite. Se pare ca ciupercilor daunatoare nu le place vecinatatea acestor plante.

Sursa: agrointel.ro
loading...
Site-ul www.sanatoszidezi.ro conține informații care au caracter pur informativ și nu înlocuiesc sub nicio formă consultul medical sau diagnosticul de specialitate.
Consultarea medicului este singurul mod prin care afecțiunile de care suferiți pot fi tratate.

Urmăriți-ne prin Email

Articole recente

recentposts

Articole aleatorii

randomposts