2 martie 2017

România, preferată pentru TESTAREA produselor. De ce aleg companiile străine „Laboratorul” cu cei peste 18 de milioane de locuitori

Cele 18 milioane de locuitori ai României şi apetitul lor pentru noutăţi sunt un motiv solid pentru ca inovaţii din cele mai variate domenii să fie testate pe plan local, fie ele iaurturi, modele de magazine, ţigări electronice, modele de management sau inovaţii de producţie.






Mai mult decât atât, nu doar multinaţionalele testează pe piaţă noutăţile, ci sunt şi companii româneşti – încă puţine – care dau tonul în domeniile lor de activitate. În urmă cu şase ani, Business Magazin povestea că România nu mai este doar un loc în care sunt replicate şabloanele de pe alte meleaguri, ci şi unul din care inovaţiile îşi sapă o matcă tot mai vizibilă. Cele care sunt validate iau apoi calea străinătăţii. Ţara nu mai exportă doar lohn, ci şi idei, procese, produse inovatoare.

3,43 miliarde lei este valoarea totală a cheltuielilor pentru inovaţia de produse sau procese în România, arată datele oficiale. E mult? E puţin? Faţă de alte ţări, chiar din regiune, suma nu este mare: în Ungaria, de pildă, 1,4% din PIB sunt cheltuieli pentru cercetare, iar în Cehia ponderea urcă spre 2%. Chiar dacă datele de la Institutul Naţional de Statistică indică o încetinire a inovaţiei pe plan local, în ce priveşte numărul de noutăţi, sunt modele şi idei româneşti care câştigă consumatori şi care joacă roluri hotărâtoare în evoluţia companiilor, fie ele filiale de multinaţionale sau firme autohtone.

Liderul pieţei de ţigarete în România, British American Tobacco, a ales România pentru a lansa în premieră mondială dispozitivul iFuse, realizat în urma unor investiţii de 600 de milioane de euro; piaţa locală este, desigur, doar primul pas. Spălătoria Kromatic din Braşov aplică tehnologia RFID, iar modelul său, validat deopotrivă de cifra de afaceri, profitabilitate şi premii internaţionale, inspiră alte companii din întreaga lume. Saint-Gobain a inventat pe plan local o unitate de reciclare a gipsului; linia tehnologică a fost dezvoltată împreună cu un furnizor din Baia Mare, iar modelul este replicat în fabrici ale grupului din ţări ca Brazilia, Malaezia sau Vietnam.

Indiferent care este domeniul în care se nasc inovaţiile – comerţ, produse, servicii sau sănătate, un lucru este clar. „Laboratorul” cu cei peste 18 de milioane de locuitori ai României este un atu, care are o mare greutate.

În primăvara anului trecut, British American Tobacco anunţa că lansează în România, în premieră mondială, Kent glo iFUSE, un produs hibrid, care combină tutunul cu tehnologia electronică de ultimă generaţie. Conform reprezentanţilor BAT, este un produs cu conţinut de nicotină şi aromă de tutun, dar cu riscuri reduse, asociate cu produsele electronice. Pentru că tutunul din interiorul capsulelor Kent Neopods nu arde, fiind eliminate fumul, scrumul şi mirosurile asociate fumatului.

BAT previzionează că piaţa produselor de nouă generaţie, estimată în 2015 la 2,8 miliarde de lire sterline, se va tripla până în 2020, la o valoare de până la 8,4 miliarde de lire sterline, exceptând SUA şi China. La momentul lansării, Gemma Webb, general manager al British American Tobacco România, declara: „Suntem foarte încântaţi că România a fost aleasă ca prima ţară din lume pentru lansarea glo iFUSE. Acest demers subliniază încă o dată dorinţa BAT de a continua investiţiile sale în România şi în dezvoltarea de noi tehnologii, fiind susţinut pe deplin de lansarea glo iFUSE sub umbrela mărcii Kent”. BAT a investit peste 600 milioane de euro în ultimii ani pentru dezvoltarea acestor produse în laboratoarele sale de cercetare din Anglia.

BAT a testat produsul glo iFUSE pe piaţa din România încă din noiembrie 2015, ţara fiind aleasă pentru importanţa pe care o are în businessul BAT la nivel mondial; cota de piaţă deţinută de Kent în aprilie 2016 se plasa la 26%, conform reprezentanţilor companiei. Din luna aprilie a anului trecut, glo iFUSE şi capsulele Kent Neopods sunt vândute în sute de magazine din Bucureşti - dispozitivul costă 90 lei, iar un pachet de Kent Neopods (cu două capsule) este 30 lei.

glo iFUSE este un produs hibrid creat să funcţioneze cu capsule Kent Neopods ce conţin tutun şi lichid, având gust şi aromă de tutun. Capsulele Kent Neopods au trei componente: un element de încălzire, un compartiment cu lichid şi unul cu tutun. Elementul de încălzire procesează şi transformă lichidul cu conţinut de nicotină în vapori; aceştia traversează secţiunea cu tutun, eliberând vapori cu arome de tutun.


loading...
Site-ul www.sanatoszidezi.ro conține informații care au caracter pur informativ și nu înlocuiesc sub nicio formă consultul medical sau diagnosticul de specialitate.
Consultarea medicului este singurul mod prin care afecțiunile de care suferiți pot fi tratate.

Urmăriți-ne prin Email

Articole recente

recentposts

Articole aleatorii

randomposts