3 martie 2017

Atenție părinți! Pufuleții au o încărcătură chimică foarte mare. Topul celor mai nocive sortimente

Studiul privind calitatea pufuleților face parte din Campania Națională de Informare și Educare: „Să învățăm să înțelegem eticheta!”. Prin această campanie, Asociația Pro Consumatori (APC) își dorește să promoveze un stil de viață sănătos și să tragă un semnal de alarmă în privința unor produse cu o încărcătură chimică mare și care prezintă un risc ridicat asupra sănătății consumatorilor, conform apc-romania.ro






Asociația Pro Consumatori (APC) a achiziționat, în ultima decadă a lunii februarie anul curent, 32 de sortimente de pufuleți fabricate/distribuite de către următorii producători: Intersnack Poland, SC Intersnack Romania SRL, SC Matias SRL, SC Best Food Prod SRL, SC Star Foods E.M. SRL, SC Phoenixy SRL, SC Profi Rom Food SRL, Mega Image (Gusturi Românești, 365), Kaufland și Cora.

59% din produsele analizate conțin o cantitate mai mare de 5 grame acizi grași saturați, astfel de produse nu sunt recomandate copiilor!

38% din produsele analizate conțin între 1 și 8 aditivi alimentari!

38% din produsele analizate conțin arome sintetice!

34% din produsele analizate conțin sare iodată!

31% din produsele analizate conțin între 2 grame de sare și 3 grame de sare per 100 grame produs!

22% din produsele analizate conțin potențiatori de gust și aromă!

22% din produsele analizate conțin extract de drojdie!

Conținutul de cașcaval pudră variază între 0,1% și 0,5%!

Top 5 mărci de pufuleti, în funcție de numărul de aditivi alimentari:


Star - Pufuleți cu cașcaval, conține 8 aditivi alimentari;

Star- Snacks din făină de porumb cu aromă de ardei chili dulce, conține 5 aditivi alimentari;

Gusto – Pufuleți cu surprize, conține 4 aditivi alimentari;

Star – Pufuleți pizza, conține 3 aditivi alimentari;

Chio – Snack din porumb cu gust de arahide, respectiv Pufuleți cu cașcaval, conțin fiecare câte 2 aditivi alimentari.

Top 5 mărci de pufuleți după conținutul de sare per 100 grame produs:


Kaufland Classic – Snack din porumb cu aromă de ceapă, conține 3 grame de sare;

Star – Pufuleți săltăreți, conține 2,6 grame de sare;

Star – Pufuleți pizza, conține 2,5 grame sare; Kaufland Classic – Snack din porumb cu aromă de brânză, conține 2,5 grame de sare;

Chio – Pufuleți cu sare, conține 2,2 grame de sare;

Lotto Classic – Snack din porumb cu gust de brânză, conține 2 grame de sare; Gusto – Pufuleți cu cașcaval, conțin 2 grame de sare.

Top 5 mărci de pufuleți după conținutul de acizi grași saturați per 100 grame produs:


Gusto – Pufuleți cu înveliș de cacao. Snacksuri din mălai extrudat cu 80% înveliș de cacao, conține 20,4 grame de acizi grași saturați; Gusto – Pufuleți cu cacao cu zmeură, conține 20,4 grame de acizi grași saturați;

Gusto – Pufuleți cu surprize, conține 15 grame acizi grași saturați;

Gusto – Pufuleți cu cașcaval, conține 14,4 grame acizi grași saturați;

Star – Snacks din făină de porumb cu aromă de ardei chili dulce, conține 14 grame acizi grași saturați; Star – Pufuleți cu cașcaval, conține 14 grame de acizi grași saturați;

Mega Image (365) – Snacks din mălai grișat cu brânză, conține 13,6 grame de acizi grași saturați.

„Pufuleții constituie una din gustările cele mai apreciate de către copii, dar, din păcate, foarte puțini părinți cunosc faptul că există sortimente de pufuleți cu o încărcătură chimică foarte mare, constituită din potențiatori de gust și arome, coloranți, acidifianți, emulsifianți și arome sintetice. Pufuleții sunt produse hipercalorice, cu un conținut ridicat de grăsimi saturate și sare, fapt care nu-i recomandă să facă parte din alimentația copiilor, a femeilor însărcinate și a celor care suferă de boli cardiovasculare, renale și sindrom metabolic.” Conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC.

„Am crescut mâncând pufuleți. Îi recunoaștem după gust, miros și aspect. Sunt ieftini și la îndemână, cum nu ar trebui să fie alimentele care nu ne fac bine. În parc, copiii de toate vârstele mănâncă pufuleți, chipsuri sau ceva crocant, uneori pe lângă câteva bucățele dintr-un fruct. Au o cantitate mare de sare și conțin ingrediente de slabă calitate. Să le luăm pe rând: mai întâi mălaiul, rezultat din expandarea mălaiului grișat, ceea ce duce la modificări ale amidonului. Apoi cantitatea mare de sare și uleiul vegetal aditivat ca și la mașini, fac din acest aliment unul caloric raportat la conținutul în nutrienți, care practic nu există. Să nu uităm coloranții artificiali, care pot duce la manifestări alergice, declanșând la copiii sensibili astm, rinită alergică sau urticarie. Totodată, consumul excesiv de pufuleți poate afecta dezvoltarea cognitivă a copilului, îl agită și îi poate afecta percepțiile și comportamentul. Dragii mei, nu mâncați numai de plăcerea gustului, care este oricum pervertit de amelioratorii de gust cu care deja ne-am obișnuit sau doar ca sa "umpleți mațul", cum se spune în popor, mâncați ca să vă hrăniți cu nutrienți.

Dacă vom continua așa, copiii nostri nu vor mai recunoaște gustul salatei, țelinei sau a spanacului, ci vor căuta gusturile contrafacute cu care s-au obișnuit în copilărie. În calitate de părinți suntem responsabili mai întâi de toate de educația copiilor nostri, iar sănătatea pornește de la obișnuințe și educație. Există soluții alternative pentru pufuleți, respectiv chipsuri din spanac, biscuiți din ovăz, fructe sărace în zahăr (kiwi, ananas, fructe de pădure, măr verde) sau sâmburi (nuci, migdale, fistic, dar in cantitati mici) etc.” Dr. Florin Ioan Bălănică, Specialist în medicina personalizată, nutriție și nutrigenomică, Fondator al "Școlii pentru Sănătate și Longevitate", Membru al "Academiei Americane de Nutriție și Dietetică", Reprezentant pentru România al "Organizației Europene pentru Medicina Stilului de Viață" (ELMO).


loading...
Site-ul www.sanatoszidezi.ro conține informații care au caracter pur informativ și nu înlocuiesc sub nicio formă consultul medical sau diagnosticul de specialitate.
Consultarea medicului este singurul mod prin care afecțiunile de care suferiți pot fi tratate.

Urmăriți-ne prin Email

Articole recente

recentposts

Articole aleatorii

randomposts