29 ianuarie 2017

Renunțați la pastilele sintentice extrem de scumpe! Încercați aceste 7 plante cu efecte ANTIBIOTICE mult mai bune

Antibioticele sintetice îşi pierd tot mai mult din puteri.Cercetările moderne au ajuns să confirme puterea terapeutică a plantelor, unele dintre ele depăşind chiar puterea antibioticelor de sinteză. Plantele medicinale au o multitudine de compuşi şi implicit, principii chimice active mult mai complexe.



Pe de altă parte, antibioticele de sinteză sunt simple substanţe, de regulă alcătuite doar dintr-un component ne informează topremediinaturiste.ro

Dintre cele mai puternice şi eficiente plante cu efecte antibiotice merită menţionate:



Piperul negru – infecţiile gurii, gâtului şi stomacului


Se amestecă 7 boabe de piper proaspăt măcinate su 1 linguriţă de suc de lămâie şi 1 lingură ulei aromat de susan.

Se ia câte 1 linguriţă de preparat, de 3 ori pe zi, care se ţine în gură şi se mestecă bine, apoi se înghite.

La infecţiile dentare sau de gingii, uleiul se masează uşor cu degetul pe zona afectată.


Pelinul – inflamaţii gastrice şi intestinale


Pelinul conţine peste 150 de substanţe vindecătoare, antibacteriene.

Peste 1 linguriţă de pelin uscat se toarnă o jumătate de litru de apă clocotită. Se lasă la răcit, apoi se strecoară. Se consumă câte 1 ceşcuţă, după mese.


Salvia – inflamația gâtului şi bronşită cronică


Peste 1 linguriţă mărunţită de frunze de salvie se toarnă 100 ml. apă clocotită. Se lasă la infuzat timp de 10 minute, apoi se strecoară.

Se consumă 2 căni pe zi.



Echinacea – infecţii ale amigdalelor


Planta distruge streptococii şi activează sistemul imunitar.

O jumătate de linguriţă de tinctură de echinacea se ţine în gură, până când salivaţi. Înghiţiţi-o. Repetaţi de 8 ori pe zi.


Cimbrul – căi respiratorii, infecţii plămâni


Se ia o jumătate de pumn de frunze şi flori uscate de cimbru, se pun într-un vas, iar peste ele se toarnă apă clocotită până la jumătate.

Se fac inhalații pe gură, cu capul acoperit de un prosop, timp de 10 minute. Se repetă de 2 ori pe zi.



Eucaliptul – infecţiile urechii


Un amestec din 4 picături de ulei de eucalipt şi 1 lingură ulei de măsline se încălzeşte uşor.

Se pun picături în urechea bolnavă, apoi se apasă cu palma peste ureche de câteva ori. Se lasă să acţioneze timp de 5 minute, după care se apleacă urechea pentru a se scurge uleiul. Se pun alte picături. Procedeul se repetă de 3-5 ori.



Gălbenelele – infecţii ale ochilor şi pielii


Peste 1 linguriţă de gălbenele uscate se toarnă 200 ml. apă clocotită. Se acoperă, se lasă să se răcească, apoi se strecoară.

În infuzie se înmoaie tampoane de vată care se storc uşor şi se aplică pe locurile bolnave timp de 15 minute, apoi se înlocuiesc. Procedeul se repetă de 3-5 ori pe zi.


loading...
Site-ul www.sanatoszidezi.ro conține informații care au caracter pur informativ și nu înlocuiesc sub nicio formă consultul medical sau diagnosticul de specialitate.
Consultarea medicului este singurul mod prin care afecțiunile de care suferiți pot fi tratate.

Urmăriți-ne prin Email

Articole recente

recentposts

Articole aleatorii

randomposts