29 octombrie 2016

Studiu APC: Topul pateurilor care conțin mai mult ficat!

Asociația Pro Consumatori (APC) a achiziționat 82 de sortimente de pate de ficat din marile structuri comerciale. Ce s-a descoperit? Că rețeta tradițională a pateurilor de ficat nu mai are aprope nimic în comun cu ceea ce se găsește pe piață.


Produsul sub formă tartinabilă, cunoscut între români ca pate de ficat, se făcea, după tradiție, din ficat de pasăre (găină, rață, gâscă), ficat de porc, ficat de vițel (vită), ficat de vânat, dar și slănină – ingredient de bază; se mai adăuga carne pentru domolirea gustului intens al ficatului, se adăugau condimente naturale și sare. Între ingredientele pastei respective și-au mai făcut loc: ouă, pesmet, făină, legume, ierburi, vin și chiar coniac. Treptat, rețeta acestui produs a fost modificată, cu adăugarea de carne, de la aceeași specie, dar de calitate medie și inferioară, așa numitele subproduse de abator.

Mai mult de jumătate din oferta de pate de ficat comercializată în marile structuri comerciale este reprezentată de către pateul de ficat de porc. Plecând de la această preferință de consum a consumatorilor români, s-a realizat un top 10 pateuri de ficat de porc după conținutul de ficat.

Top 10 pateuri de ficat de porc

1. Tulip (Danemarca)- 46% ficat în 100 grame produs
2. Bucegi (Scandia) – 45% ficat în 100 grame produs
3. Ardennes (Mega Image) – 41% ficat în 100 grame produs
4. Campagne (Franța) – 40% ficat în 100 grame produs
5. Zimbo – 31% ficat în 100 grame produs
6. Antrefrig (Hame), Moldova în bucate (Vascar) – 30% ficat în 100 grame produs
7. Campagna (Franța) – 29,38% ficat în 100 grame produs
8. Viva (Scandia), Vascar – 26% ficat în 100 grame produs
9. C+C – 25,6% ficat în 100 grame produs
10. Auchan, Jensen’s (Germania) – 25% ficat în 100 grame produs

Top 5 pateuri de ficat de pui

În privința pateului de ficat de pui, rață, gâscă și curcan s-a putut realiza doar un top restrâns.
1. Capricii și Delicii (Prefera Foods) – 40% ficat de pui și 5% ficat de gâscă/rață în 100 grame de produs
2. Capricii și Delicii (Prefera Foods) – 35% ficat de pui și 10% ficat de curcan în 100 grame de produs
3. Campofrio (Group Caroli), Vascar – 30% ficat de pui în 100 grame de produs
4. Viva (Scandia), Vascar – 26% ficat de pui în 100 grame de produs
5. Carrefour – 22% ficat de pui în 100 grame de produs

Top 4 pateuri de ficat de rață

1. Vascar – 26% ficat de rață în 100 grame de produs
2. Delpeyrat (Franța), Mousse de Conard (Belgia) – 20% ficat de rață în 100 grame de produs
3. La Piara (Spania) – 17% ficat de rață în 100 grame de produs
4. Jensen’s (Germania) – 15% ficat de rață în 100 grame de produs

Top 3 pateuri de ficat de curcan

1. Vascar – 26% ficat de curcan în 100 grame de produs
2. Hame Select – 25% ficat de curcan în 100 grame de produs
3. Bucegi Junior (Scandia) – 20% ficat de curcan în 100 grame de produs


Top 2 pateuri de ficat de gâscă

1. Hame Select – 25% ficat de gâscă în 100 grame de produs
2. Jensen’s (Germania) – 15% ficat de rață în 100 grame de produs

Majoritatea pateurilor sunt NU de ficat, ci paste cu adaos de ficat

“Pateurile industriale, în majoritatea lor nu sunt altceva decât paste realizate din adaosuri proteice animale / vegetale, substanțe de îngroșare naturale / artificiale, zaharuri, apă, aditivi și cantități mici de ficat (mai puțin de 20%) de la diverse specii. Multe din sorturile de pate nici nu mai sunt denumite pate de ficat, ci pate cu ficat, pentru a respecta în parte așteptările consumatorilor (neatenți la nuanțe) și reglementările în domeniu.” a declarat conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte APC.


Mare atenție la ce cumpărați!

La alegerea unui pate de ficat trebuie să aveţi în vedere cantitatea de ficat din respectivul produs şi principalii nutrienţi menţionaţi în declaraţia nutriţională, respectiv cantitatea de proteine, grăsimi/acizi grași saturați, conținutul de sare, evitând acele produse care au în compoziție aditivi alimentari, cum ar fi monoglutamatul de sodiu, caragenanul, carminul și nitritul de sodiu.
Trebuie evitate pateurile care au în compoziție carne separată mecanic (resturile rămase după îndepărtarea manuală a cărnii de pe oase, adică țesut muscular, cartilagii, vase de sânge, nervi si țesut conjunctiv) cu adaosuri de șorici, zaharuri, ulei vegetal, și amidon, care de fapt maschează calitatea scăzută a produselor.
Nu trebuie să achiziționeze pateurile de ficat care au ambalajul bombat, lovit, cu puncte sau pete de rugină, acestea reprezentând un adevărat pericol pentru sănătatea lor.
Verificaţi termenul de valabilitate şi condiţiile de păstrare din spaţiul de comercializare.
Din cauza conţinutului ridicat de sare şi a unor aditivi alimentari cu risc carcinogen, pateurile de ficat nu trebuie să facă parte din alimentaţia copiilor și a adulților cu afecțiuni cardiovasculare.

Pate de gâscă sau de rață, doar… cu urme de ficat!

Este o realitate neconsolantă că trebuie să consumăm pate de ficat care are indicată corect pe etichetă, la procentul de ficat, mențiunea 25% sau mai puțin. În cazul specialităților (pate de gâscă, de rață sau de vânat) procentul de ficat este de doar 5% declarat, un astfel de produs având doar urme de ficat. Diferența o reprezintă, evident, tot felul de ingrediente, înlocuitori, „materiale de umplutură“, care nu sunt inerte pentru organismul uman, ci active, multe chiar foarte dăunătoare.

Alternativa sigură: pate de ficat preparat acasă

Ca și în celelalte situații privind alimentele rămâne alternativa implicării nemijlocite în prepararea produselor pe care le consumăm ori le punem pe masă membrilor familiei. Asta cu atât mai mult cu cât prepararea unui pate este comodă, simplă și operativă. Mediile de informare, îndeosebi Internetul, oferă o gamă largă de sfaturi și rețete, cu demonstrații care au darul să incite la acțiune chiar persoane care nu au încredere în talentul și posibilitățile lor gastrotehnice. Este calea care asigură completă încredere în compoziția corectă (dacă s-au procurat ingredientele dorite), iar acest lucru generează curaj și autosugestie pozitivă, atât de binefăcătoare.

Studiul complet îl găsiți aici.


loading...
Site-ul www.sanatoszidezi.ro conține informații care au caracter pur informativ și nu înlocuiesc sub nicio formă consultul medical sau diagnosticul de specialitate.
Consultarea medicului este singurul mod prin care afecțiunile de care suferiți pot fi tratate.

Urmăriți-ne prin Email

Articole recente

recentposts

Articole aleatorii

randomposts