12 august 2016

Tratamente cu VARZĂ, de mare eficiență în zeci de afecţiuni

Medicina populară românească foloseşte miraculoasele foi de varză în peste o sută de afecţiuni. Utilizată intern sau extern, varza s-a dovedit a fi un real panaceu, concurând cu cele mai sofisticate medicamente şi tratând cu mare eficiență o întreagă serie de boli.


Frunzele sale conţin substanţe cu proprietăţi antitumorale, antioxidante şi antiinflamatoare excepţionale, cu eficiență dovedită în:


Cancer gastric

Se administrează câte 1 păhărel de suc de varză proaspăt, de 6 ori pe zi, pe stomacul gol, timp de 2 luni. Rezultatele sunt uimitoare ne informează topremediinaturiste.ro


Diabet

Se consumă 400 gr. de salată de varză proaspătă cu suc de lămâie, zilnic, în cure de 1 lună.

Depresie fizică şi psihică, astenie

Se consumă minimum 3 porţii mari de salată de varză, condimentată cu frunze de pătrunjel şi leuştean, în cură de cel puţin 1 săptămână. În timpul tratamentului, se renunţă la zahăr, alimente cu aditivi alimentari şi carne (mai ales la cea de vită şi porc).

Viermi intestinali la copii

Pentru a feri copiii de viermi intestinali, li se administrează în trei dimineţi la rând 20-30 ml. suc de varză extras din frunze, după ce acestea au fost fierte la foc iute, într-un vas de inox sau cu emailul intact. Tratamentul se repetă timp de 3-4 luni.

Ulcer gastric

Se consumă câte 1 litru de suc proaspăt de varză, în 2-3 reprize, pe parcursul unei zile, în cură de 10 zile.

Polipi intestinali

Se consumă câte 300 gr. de salată de varză, zilnic, în cure de 3 luni, urmate de 1 lună de pauză.


Valori ridicate ale colesterolului, ateroscleroză

Se consumă câte 300 gr. salată de varză, minimum 3 zile pe săptămână.

Afonie, răguşeală, dureri de gât

Se pun 2 linguriţe de miere lichidă într-un pahar cu suc de varză, iar cu acest amestec se face gargară. Cura durează 1 săptămână.

Arsuri, arsuri solare

Foile de varză se zdrobesc cu un tocător de lemn şi se aplică pe locul afectat. Se schimbă la un sfert de oră. Tratamentul se repetă zilnic, până la vindecare.


Gută

Se introduce ¼ căpăţână de varză în apă clocotită şi se lasă să fiarbă timp de 10 minute. Se scoate varza din apă, se zdrobesc uşor câteva frunze cu sucitorul şi se aplică pe încheietură. Se fixează cu o folie alimentară şi se lasă să acţioneze timp de 30 de minute, zilnic.

Febra, migrenă

Durerile pot fi alinate prin aplicarea pe frunte a primelor foi de varză (cele care de obicei se aruncă), bine zdrobite, în 2-3 straturi.

Negi

Se ia un cotor de varză suculent, se taie în două şi se freacă negii cu partea interioară. După această operaţie, locul nu se spală timp de o oră. Tratamentul se repetă 7 zile la rând, folosind de fiecare dată un cotor de varză proaspăt.

Varice, arterite, flebită

Seara, înainte de culcare, se aplică 2-3 straturi de foi de varză care să cuprindă şi să depăşească zonele afectate. Foile de varză se fixează cu o pânză sau folie alimentară, însă fără a strânge.

Precauţii şi contraindicaţii

În cazul în care tratamentele interne cu varză depăşesc 30 de zile, se face o pauză de 7 zile – această indicaţie este valabilă mai ales pentru bolnavii de ficat.

Varza va fi consumată cu prudenţă, la început în cantităţi foarte mici, de persoanele care suferă de colită de fermentaţie, hiper şi hipo-tiroidie.


loading...
Site-ul www.sanatoszidezi.ro conține informații care au caracter pur informativ și nu înlocuiesc sub nicio formă consultul medical sau diagnosticul de specialitate.
Consultarea medicului este singurul mod prin care afecțiunile de care suferiți pot fi tratate.

Urmăriți-ne prin Email

Articole recente

recentposts

Articole aleatorii

randomposts