2 iulie 2016

Opriți genocidul! Abrogați legea sării iodate!

În urmă cu circa 14 ani, pe vremea Guvernului Năstase, politicienii de la București au decis, hodoronc-tronc, și fără o cercetare extinsă la scară națională, că toți românii trebuie să consume sare iodată. 



Motiv pentru care au adoptat Hotărârea de Guvern nr. 568, republicată, câțiva ani mai târziu, în Monitorul Oficial, Partea I nr. 150 din 10 martie 2009, prin care s-a instituit ,,iodarea universală a sării destinate consumului uman, hranei animalelor și utilizării în industria alimentară” informeaza romaniaeterna.ro

Dar iată că, în anii care au urmat, specialiștii endocrinologi au constatat o creștere semnificativă a cazurilor de cancer, mai ales cel tiroidian, dar nu numai. Chestionați în legătură cu acest fenomen dramatic, specialiștii Ministerului Sănătății au oferit, atunci, un răspuns de un cinism halucinant: au recunoscut că da, din momentul în care românii au fost obligați să consume sare ,,altoită” cu iod s-au constatat apariția unor forme diverse de cancer, dar acestea ,,sunt vindecabile”.


,,Sarea din bucate”


Arheologii și istoricii știu, de foarte mult timp, că primele așezări umane stabile nu s-au format, neapărat, în apropierea unor cursuri de apă, ci mai ales, în locuri în care existau rezerve naturale de sare. Iar asta pentru că sarea era extrem de importantă: atât pentru animalele domestice cât și pentru oameni și diversele lor ocupații casnice. Spre exemplu, foarte puțină lume știe, chiar și acum, că făuritorii celebrei culturi Cucuteni erau mari specialiști în extragerea sării pe care o și ,,exportau”, uneori la foarte mare distanță. Ulterior, sarea a rămas la fel de importantă pentru omenire. Spre exemplu, soldații Romei antice erau plătiți în sare: primeau o rație fixă, numită ,,sallaria”, nume care s-a păstrat până azi, sub forma ,,salariu”. Secole și milenii la rând, oamenii au folosit sarea naturală, fie ea extrasă prin fierberea și evaporarea apei provenite din izvoare sau lacuri cu apă sărată, fie scoasă din subsol și comercializată sub formă de bolovani care, ulterior erau măcinați, cât mai fin cu putință, în propriile gospodării. De altfel, exact la acestă formă făcea referire hâtrul Ion Creangă în povestea despre gospodina speriată de posibila cădere de pe sobă a celebrului drob de sare. Iar dragostea exprimată calitativ ,,precum sarea în bucate”, ori semnul clasic al ospitalității: obiceiul de a primi oaspeții ,,cu pâine și sare”, vorbesc tot despre importanța sării pentru civilizația umană. 



De obicei, sarea se prezintă sub două forme de bază: sarea gemă, cea extrasă din mină și sarea de mare, extrasă de obicei din apele sărate naturale. De obicei acestea au culori care variază, după locul de proveniență, de la diverse nuanțe de gri până la un roz translucid (sarea de Himalaya). Iar aceste nuanțe își au originea în diverse alte minerale, numite oligoelemente, care intră în compoziția tipului respectiv de sare. În schimb, ,,sarea de masă rafinată” este doar o substanță chimică produsă industrial care, în cursul procesului de prelucrare, pierde restul de elemente chimice conținute de celelalte două tipuri. Elemente care dau soluțiilor saline ,,nerafinate” o compoziție chimică asemănătoare cu cea a sângelui. Astfel sarea brută conține pe lângă clorură de sodiu (NaCl) peste 80 de substanţe minerale si oligoelemente, care îi conferă gustul și restul proprietăților specifice. În principal este vorba despre magneziu și potasiu, ambele necesare pentru o funcționare în condiții optime a organismului uman, ambele făcând posibilă metabolizarea sodiului. De fapt, potasiul, magneziul și sodiul sunt cele trei elemente chimice care asigură reglarea echilibrului fluidelor din organism, funcționarea mușchilor, precum și transmiterea impulsurilor nervoase. Proporțional vorbind, cu cât se consumă mai mult sodiu, cu atât va trebui mărită cantitatea de magneziu și potasiu. Din păcate, regimul alimentar din zilele noastre are un bogat conținut de sodiu însă, practic, este lipsit aproape complet, de celelalte două elemente. De fapt, sarea de masă rafinată, cea a cărei culoare se apropie de albul pur este o simplă substanță chimică folosită, printre altele, și la producerea unor explozibili. Din păcate, datorită culorii sale aparent pure, aceasta este, acum, sortimentul cel mai des folosit în consumul casnic.


O lege făcută ,,pe genunchi”


După cum spuneam, secole și milenii la rând, omenirea a consumat sare naturală, foarte puțin prelucrată. Apărută cu circa un secol în urmă, sarea rafinată, așadar o simplă substanță chimică produsă artificial, a fost o primă încălcare a acestui echilibru stabilit de când lumea. O a doua, cu mult mai gravă, care a preschimbat ,,sarea din bucate” într-un ucigaș perfid, s-a produs de curând, odată cu obligativitatea de a folosi sarea iodată. Un asasin tăcut pe care suntem obligați să-l ,,invităm” zilnic, la masa noastră, pentru că așa ne obligă incoștienții noștri noștrii oameni politici. Politruci care, de la sine putere, s-au substituit medicilor de specialitate și au emis Hotărârea de Guvern nr. 568, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 150 din 10 martie 2009. Sau conform celor afirmate în partea introductivă a legii: ,,Republicată în temeiul art. III din Hotărârea Guvernului nr. 1904/2006 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 568/2002 privind iodarea universală a sării destinate consumului uman, hranei pentru animale și utilizării în industria alimentară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1038 din 28 decembrie 2006, dându-se textelor o nouă numerotare. Hotărârea Guvernului nr. 568/2002 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 12 iunie 2002 și ulterior adoptării a mai fost modificată prin Hotararea Guvernului nr. 473/2004 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 568/2002 privind iodarea universală a sării destinate consumului uman, hranei animalelor și utilizării în industria alimentară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 21 aprilie 2004.” Mda… tipic românesc: schimbarea modificării și modificarea schimbării. Dar asta nu ar conta prea mult: deja ne-am obișnuit cu haosul nostru legislativ care, în lipsa unor idei concrete și corecte, produce, pe bandă rulantă, legi și hotârâri pe care apoi le modifică și răsmodifică, după principiul ,,cine face și desface, toată ziua are ce face.” Mult mai abulică și aiuristică este, însă, prevederea inclusă în Art.1 din ,,Capitolul I – Dispoziții generale”, unde ni se spune că ,,Prezenta hotărâre reglementeazä condițiile referitoare la iodarea universală a sării destinate consumului uman, hranei animalelor și utilizării în industria alimentară, în scopul prevenirii tulburărilor prin carența de iod.” Dar legea respectivă nu menționează nicăieri existența vreunui studiu privind incidența ,,tulburărilor prin carența de iod”. 


Este adevărat că, în trecut, au existat locuri (în special în zona Câmpulung Muscel) unde, întradevăr, lipsa de iod din alimentație a provocat nenumărate cazuri de ,,gușă endemică” o afecțiune de natură endocrină care a și fost eradicată prin administrarea de iod alimentar. Dar acela a fost un caz strict local, și nimeni nu a afirmat, vreodată că toți românii ar fi un popor de ,,gușați” care trebuie să tratați cu iod, indiferent dacă au sau nu nevoie. În Art 4 al Capitolul II- ,,Condiții de calitate și securitate” legea cu pricina prevede: ,,(2) Sarea iodata trebuie să conțină 30 mg iod/kg de sare, respectiv 50,6 mg iodat de potasiul/ kg de sare sau 39,2 iodură de potasiu/kg de sare. Se admite ca limita minimă un conținut de 25 mg iod/kg de sare, respectiv 42 mg iodat de potasiu/kg de sare sau 32,5 mg iodură de potasiu/kg de sare, iar ca limită maximă un conținut de 40 mg iod/kg sare, respectiv 67,2 mg iodat de potasiu/kg de sare sau 52 mg iodură de potasiu/kg de sare.” În plus, Art. 10 al aceleiași legi prevede ultimativ: ,, (1) Pe teritoriul României este interzisă comercializarea cu amănuntul a sării neiodate, atât pentru uzul personal, cât și pentru utilizarea în alimentația publica și colectivă.” Iar la paragraful următor se menționează: ,,(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1) este permisă comercializarea sării neiodate numai prin rețeaua de magazine PLAFAR, magazine naturiste și farmacii, în segmentul produselor care nu necesita rețetă pentru achiziționare, ambalată în cantități ce nu depășesc 0,5 kg.” Așadar sarea neiodată ar fi, de fapt, un soi de medicament naturist care se poate cumpăra doar din magazinele de specialitate. La dracu: vechiul basm vorbea despre ,,sarea în bucate” nu ,,medicamentul din bucate”.


,,Leacul nu-i cu sacul!”


De fapt, cea care ar trebui să fie considerată un medicament și, prin urmare, ar trebui să fie cumpărată din farmacii este exact sarea iodată, cea care odată introdusă spre consum în zonele afectate de ,,gușa endemică” a dus la eradicarea completă a acestei maladii. Dar, după cum lesne putem observa, românii de astăzi nu sunt un popor de ,,gușați”. Iar vechiul proverb popular care spune că ,,leacul nu-i cu sacul” se aplică cel mai bine în acest caz: decizia de a introduce iodul în alimentația tuturor, pare a se dovedi de-a dreptul catastrofală.


 Specialiștii au stabilit că necesarul zilnic de iod variază atât în raport cu vârsta cât și cu activitatea fizică depusă de fiecare în parte: în primul an de viaţă un copil are nevoie de o cantitate zilnică de 40 – 50 de micrograme de iod, un copil cu vârsta cuprinsă între 1 şi 10 ani are nevoie între 70 şi 120 de micrograme de iod, adolescenții şi adulţii câte 150 de micrograme de iod. În schimb, sportivii, femeile însărcinate sau cele care alăptează au nevoie de circa 200 – 300 de micrograme de iod pe zi. De fapt, se estimează că, în cursul întregii lui vieți, un om consumă circa un sfert de lingură de iod. Atât și nimic mai mult. După cum bine știm, românii consumă cu mult mai multă sare decât ar avea nevoie. Iar odată cu aceasta consumă, implicit, și mai mult iod decât le-ar trebui. Iar asta s-a constatat, în mod dramatic, după introducerea obligatorie în consum a sării iodate. Astfel, în anul 2002, Centrul Național de Statistică Medicală a raportat existența a 3.127 de cazuri de hipertiroidie. Patru ani mai târziu,când prin H.G. nr. 1904, s-a majorat concentrația de iod la 30 mg/kg, admis chiar până la 40 mg/kg, respectiv 50 mg iodat de potasiu/kg sare, numărul hipertiroidiilor aproape că s-a dublat, ajungând la 6.387 de cazuri. Așadar introducerea sării iodate a avut un efect exact invers decât cel scontat prin legea inițială a ,,sării iodate”.


Moartea vine din solniță


În urmă cu vreo câțiva ani, când deja apăruseră numeroase semnale care atestau că excesul de iod în organism îi afectează foarte grav pe bolnavii tiroidieni, jurnaliștii de la Q Magazine au încercat să obțină informații despre cazurile de cancer înregistrate după introducerea obligatorie a sării iodate.



INSTITUTUL CI PARHON


În cursul acelei anchete de presă ei s-au adresat, în final Institutului „C.I. Parhon”. Prin bunăvoința directoarei, dr. Diana Loreta Păun, au aflat că ,,la nivelul anului 2007, institutul a înregistrat 5.690 de pacienți. În concluzie, „numărul cazurilor de cancer de tiroidă este în continuă creștere. Concret, dr. Păun a afirmat că, în 2007, la „C.I. Parhon” au fost operați 2.417 pacienți. Dintre aceștia, 229 au avut cancer. Un an mai târziu, în 2008, acolo au fost operați 2.577 pacienți dintre care 276 au avut cancer. Intervenții similare s-au desfășurat și la alte centre medicale din țară. Deci, trendul este unul îngrijorător ascendent. Prof. dr. Pavel Chirilă, medic primar de boli interne, supra-specializat în fitoterapie și homeopatie, a afirmat că numărul celor care aveau, cu adevărat, nevoie de iod era de numai 8.543 de persoane. Așadar, un procent infim din populația României. Un procent pentru care, totuși, întreaga populație a României este obligată să înghită iodul de care nu are nevoie. În schimb, îi îmbolnăvește letal chiar și pe tiroidienii pe care, în mod normal, ar trebui să îi trateze. În această privință, Prof. dr. Pavel Chirilă a declarat la un moment dat: ,,Poporul român este agresat cu iod. Excesul de iod duce la cancer de tiroidă. În plus, cresc alergiile.” Și tot Prof. Chirilă a mai afirmat într-un interviu: ,,În urma acestei norme totalitare și discriminatorii neîntâlnite nicăieri în lume, nici chiar în timpul regimului comunist, s-a ajuns ca procentul îmbolnăvirilor de cancer tiroidian să depășească dublul în ultimii ani. Nu este normal, nici drept, nici corect ca Guvernul României să îi oblige pe cetățeni să mănânce ceea ce vor membrii executivului. Este o încălcare a dreptului la autonomia persoanei, a drepturilor omului, o declarare a priori a poporului român ca având deficit de iod.”


PROF. PAVEL CHIRILĂ


În această privință, același Prof. dr. Pavel Chirilă a mai declarat, cu o altă ocazie: ,,Cancerul, (…) a crescut de două ori. Hipertiroidia a crescut de 5,6 ori. (…) Ocupăm prima poziție în Europa la cancerul de creier, de plămâni, ovarian și de tiroidă. Și, lucru foarte grav, au apărut forme greve de cancer la copii mici, lucru de neconceput acum zece ani, fapt care, evident, nu poate fi pus, în cazul lor, pe seama stilului de viață nesănătos. Este vorba despre o adevărată crimă în masă! (…) Asemenea experimente cu iodul supra-adăugat în sare sau în apă au mai fost trei în lume: un experiment pe un cătun, altul pe o școală și încă unul pe o mică insulă din Australia. Nici un Guvern nu și-a permis să facă un experiment pe o națiune întreagă.” Împotriva ,,iodării” întregii populației a României s-a pronunțat și Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, șeful Institutului de Cercetări Alimentare. Cu toate că acesta din urmă se află acum în pușcărie, în urma unei afaceri de corupție în care a fost târât de către Dan Voiculescu, nimeni nu îi poate contesta lui Mencinicopschi, compeneția profesională. La fel cum nimeni nu poate ignora avertismentele acestor doi specialiști, cu atât mai mult cu cât ei nu sunt singurii. De fapt, problema sării iodate este chiar și mai dramatică. Iar asta pentru că, sarea iodată care se comercializează la noi conține și antiaglomerantul E536, nume cifrat în spatele căruia se ascunde ferocianura de potasiu. Conform specialiștilor aceasta este o substanță care, la peste 100 de grade Celsius (temperatura de fierbere a apei) se descompune cu formare de cianură de potasiu şi clorură de fier. 


Printre altele ea se folosește şi la îmbogăţirea sării şi substituenţilor săi cu fier. Ca efecte negative asupra sănătății ferocianura de potasiu reduce transportul de oxigen de către sânge, dificultăţi în respiraţie, dureri de cap, amețeli. Motiv pentru care antiaglomerantul E536 este interzis în alte ţări. Iar asta deoarece duce la consecinţe deosebit de grave prin introducerea lui în sarea de bucătărie: creşterea incidentei bolilor cardiace ischemice, accelerarea proceselor de ateroscleroză, toxicitatea indusă de ferocianura de sodiu sau potasiu. De fapt ,,dosarul” sării iodate este cu mult mai complex. Motiv pentru care noi ,,Grupul de Acțiune și Atitudine Civică” vom ataca, prin toate mijloacele juridice posibile ,,Legea sării iodate”, cea care, prin efectele sale, constituie un veritabil genocid îndreptat împotriva poporului român.

loading...
Site-ul www.sanatoszidezi.ro conține informații care au caracter pur informativ și nu înlocuiesc sub nicio formă consultul medical sau diagnosticul de specialitate.
Consultarea medicului este singurul mod prin care afecțiunile de care suferiți pot fi tratate.

Urmăriți-ne prin Email

Articole recente

recentposts

Articole aleatorii

randomposts