4 iulie 2016

Din MIRACOLELE naturii: Tuia, Ornamentul Vindecător

Tuia, o plantă decorativă din familia răşinoaselor, pe care indienii o numeau arborele vieții, și-a făcut cunoscute calitățile terapeutice în tratarea celor mai grave boli, de mai bine de 500 de ani în urmă.


”Arborele vieții” cu puteri divine


Pieile roșii din triburile Dakota și Sioux foloseau tuia pentru tratarea celor mai grave boli, îndeosebi cele tumorale benigne.

Considerat un adevărat miracol al naturii, arbustul și-a dovedit, de fiecare dată, calitățile incontestabile în tratarea cancerului cu diferite localizări, precum și în afecțiunile senilității, sau afecțiuni și disfuncții organice informează topremediinaturiste.ro


Cercetările confirmă medicina Indiană


Medicina indiană a stârnit, nu de puține ori, interesul oamenilor de știință, urmând ca pe la începutul secolului al 20-lea, etnologii să exploreze calitățile terapeutice ale frunzelor de tuia.

Rezultatul a fost surprinzător, cercetătorii confirmând proprietățile terapeutice inestimabile ale plantei.



Cum se recoltează tuia


Nelipsite din parcuri sau grădini, tuia îndeplinesc, de cele mai mult ori, rol ornamental. De la arbust se recoltează frunzele tinere, cu ajutorul unui foarfece.

Perioada de iarnă este ideală pentru recoltarea frunzelor de tuia, întrucât uleiurile volatile din frunze ating concentrația maximă. Se folosesc ca atare, fără a fi uscate, păstrându-și, astfel, principiile active.


Preparatele de tuia, administrate la indicația medicului


Extractele de tuia administrate pe cale internă sunt considerate toxice în România, astfel încât acestea pot fi administrate doar sub indicația și supravegherea medicului specialist.

Tuiona, un principiu activ din plantă, ce îi oferă mirosul specific, administrată în doze mari, poate cauza tulburări digestive, tulburări nervoase grave și de metabolism. Cu toate acestea, Comitetul Științific al Comisiei Europene informează că tuiona poate fi consumată fără riscuri, în cantități de maximum 5 mg pe zi, în anumite băuturi alcoolice.


Alcoolatura de tuia și tumorile benigne


Tratamentul este recomandat împotriva nodulilor mamari, fibromului uterin și chisturilor ovariene, polipilor de orice fel și formațiunilor tumorale apărute la nivelul pielii. Conform unuia dintre cei mai reputați fitoterapeuți din lume, David Hoffman, acest remediu se numără printre cele mai eficiente pentru tratarea tumorilor benigne și eliminarea oricărei formațiuni anormale la nivelul pielii.

♣ Se ia 1 linguriță de alcoolatură de tuia (circa 5 ml), de 3 ori pe zi, în cure de 3 săptămâni, făcând pauză de o săptămână.

♣ Extern, se pun comprese cu alcoolatură de tuia pe locul afectat, o dată la 2 zile, lăsând să acționeze timp de 2 ore și lăsând pielea să se usuce la aer. Suplimentar, pe zonele afectate, se poate aplica unguent de tuia, de 2 ori pe zi.
Alcoolatura de tuia și tumorile maligne

Tratamentul și-a dovedit eficiența, în mod deosebit, în cancerul cu localizare genitală, la femei și bărbați, și în cancerul de rect.

♣ Administrarea alcoolaturii de tuia se este aceeași cu cea descrisă la tumorile benigne.


Tuia în incontenență urinară, prostatită


În cazul incontenenței urinare la persoanele în vârstă, prostatitei, tuia prezintă o acțiune de întărire a sfincterilor urinari, îndeosebi la persoanele în vârstă, cu incapacitatea organică de controlare a urinărilor. Efectele antiinflamatoare și antiinfecțioase puternice recomandă acest remediu în prostatită, cistite hemoragice sau recidivante.

♣ O linguriță de alcoolatură de tuia (5 ml) se diluează în jumătate de pahar de apă și se ia de 4 ori pe zi, în cure de 2 săptămâni, cu pauză de 10 zile.


Tuia și afecțiunile endocrine


În insuficiență ovariană sau afecțiuni endocrine, în general, extractul de tuia stimulează blând producția glandelor endocrine, constituind un excelent adjuvant și în alte afecțiuni, precum hipotiroidia.

♣ Se iau 3 lingurițe pe zi de alcoolatură de tuia, dimineața, la prânz și seara, timp de 28 de zile.


Tuia și reumatismul




Se vor aplica comprese calde cu alcoolatură de tuia, o dată la 2 zile, făcându-se 2 ungeri cu cremă de tuia, în fiecare zi.


Tuia și amigdalita


Pentru amigdalită, amigdalită purulentă și cangrenoasă, se face gargară cu 2 lingurițe de alcoolatură de tuia, dizolvată în puțină apă.

Efectul antimicrobian și stimulent imunitar rapid recomandă acest remediu și în faringită, faring-amigdalită, traheită, etc.


Tuia și vegetațiile veneriene sau anale


♣ Tratate cu alcoolatură de tuia, acestea dispar complet. Se folosește un tampon de vată, cu care se umezește bine locul afectat, dezinfectat în prealabil

♣ Dacă doriți să evitați usturimea alcoolului, puteți aplica cremă de tuia pe locurile afectate, de 3 ori pe zi.


Cum se prepară alcoolatura de tuia


Într-o sticlă, se pun 200 gr. de frunze verzi, tăiate mărunt și se toarnă un litru de alcool alimentar de 60 de grade. Se închide ermetic și se lasă 10 zile într-un loc călduț, agitând conținutul periodic. Se filtrează, iat tinctura rezultată se toarnă în sticluțe închise la culoare.

Se poate găsi și la Plafaruri sau magazinele naturiste, însă datorită toxicității ridicate, nu se administrează intern, decât sub stricta supraveghere a unui specialist.



Cum se prepară unguentul de tuia


Ingrediente: 7 linguri unt, 2 linguri de tuia tocată mărunt, 1 linguriță rășină, 1 linguriță miere zaharisită, 1 linguriță ceară de albine (se găsește la apicultori)

Mod de preparare: într-un vas, se pune untul la topit, pe foc mic, până ce se lichefiază. Se adaugă cele 2 linguri de tuia, rășina și ceara, lăsându-se pe foc timp de 10 minute, amestecând încontinuu. Se stinge focul, se lasă la răcit, iar cât mai este cald, preparatul se filtrează prin strecurătoare, se toarnă într-un borcan, se închide și se lasă la frigider. Termenul de valabilitate este de maximum 3 luni.


Cum se prepară băile locale de șezut și de picioare


În 2 litri de apă se pun la macerat 2 mâini de plantă, și se lasă 8-10 ore la temperatura camerei. Lichidul se strecoară, iar planta rămasă se adaugă în alți 2 litri de apă clocotită, lăsându-se acoperită până la răcire, după care se filtrează.

La final, se combină maceratul și infuzia răcită și se adaugă în apa de baie, la o temperatură de 39-40 de grade Celsius. Baia de șezut va dura 10-15 minute, după care locul se tamponează ușor cu un prosop curat. După baie, pacientul se va odihni în pat, învelit călduros, timp de jumătate de oră.


Sursa: topremediinaturiste.ro
loading...
Site-ul www.sanatoszidezi.ro conține informații care au caracter pur informativ și nu înlocuiesc sub nicio formă consultul medical sau diagnosticul de specialitate.
Consultarea medicului este singurul mod prin care afecțiunile de care suferiți pot fi tratate.

Urmăriți-ne prin Email

Articole recente

recentposts

Articole aleatorii

randomposts